Romania si Bulgaria prezinta, in acest moment, cele mai mari riscuri economice, intrucat sunt cele mai sarace si mai slab guvernate state din Uniunea Europeana (UE), chiar daca temerile privind o intrare in criza a tarilor Europei de Est par exagerate, potrivit cotidianului britanic The Economist. Romania are un deficit de cont curent de 14%, o moneda tranzactionata liber si este mai putin dependenta de exporturi catre zona euro, fata de Bulgaria, dar poate avea o aterizare mai dura, arata The Economist.
Banca ungara Oriens, specializata pe regiunea Balcanilor, se asteapta la un avans economic de doar 0,9% pentru Romania in 2009.
Totodata, The Economist noteaza ca sistemul bancar romanesc este mai putin profitabil decat cel bulgar, dobanzile interbancare au crescut de aproape doua ori in 2008, la 15%, iar FMI estimeaza ca leul este supraevaluat cu 19%.
Ca urmare a cheltuielilor populiste din campania electorala, deficitul bugetar ar putea ajunge la 3,9% din PIB in 2008, arata publicatia britanica.
Cea mai probabila evolutie, pentru Europa de Est, este o perioada de cativa ani cu crestere economica redusa sau zero, cele mai afectate urmand sa fie statele cu sisteme financiare mai putin solide sau deficit comercial mare.
La perspectivele mai bune contribuie sustinerea din partea UE si a institutiilor financiare, ca Fondul Monetar International si Banca Centrala Europeana (BCE).
Bulgaria beneficiaza de o situatie financiara solida, cu datorii externe reduse si excedent bugetar. Oriens estimeaza, pentru Bulgaria, o crestere economica de doar 2,3% in 2009. Totusi, moneda nationala bulgara, leva, are un curs controlat in raport cu euro, ceea ce exclude o depreciere a cursului pentru a sustine competitivitatea exporturilor, banca nationala nu poate modifica dobanzile, iar deficitul de cont curent se ridica la un sfert din Produsul Intern Brut.
O prabutire economica a fost probabil evitata, insa zona de Est a Balcanilor se va confrunta cu dificultati majore in urmatoarea perioada, concluzioneaza The Economist.