Bataie de joc la o comisie de evaluare a persoanelor cu handicap. Cursa infernala pentru un pansament. Sunt numai doua dintre problemele pe care le-au intampinat galatenii in ultimele zile, in continua lupta tacuta pe care o duc cei mai multi dintre noi cand au de rezolvat vreo problema medicala. Astenia de primavara, pe care unii o indura cu stoicism, iar altii nu o baga in seama, pare ca marcheaza si unele sectoare medicale galatene.

Povestile de mai sus au ocupat, la vremea lor, locul pe care il meritau in paginile ziarelor sau pe ecranele televizoarelor. Dar, din pacate pentru cei care au avut curajul si au rupt tacerea, indiferent daca intr-unul dintre cazuri acuzele erau doar partial corecte, de vina fiind insa lipsa de informare si nu reavointa, nu se poate spune ca s-a rezolvat ceva. Promisiunile de anchete par a fi deocamdata doar promisiuni. E pacat ca in focul "luptei" se face risipa de "efecte de scena", dar a doua zi nimeni nu mai pare a fi interesat de ce i se va intampla in continuare. Si mai inutil pare a fi totul, atata vreme cat, in prea putine dintre cazurile in care prea oropsitii pacienti au sfidat legea tacerii contra corpului medical, acestia si-au vazut cu adevarat problema rezolvata.

Ultimele doua intamplari de acest fel par a demonstra ca regulile de baza ale sistemului nu par a fi schimbate defel de cele intamplate in jurul lor. Ba dimpotriva, cutumele rezista pe pozitii, iar cei acuzati ca nu si-au respectat, intr-un fel sau altul, juramantul depus, nu-si recunosc niciodata greselile si li se pare ca nu se stie cine are ceva personal de impartit de ei. Culmea este ca, atunci cand unii dintre ei sunt trasi la raspundere pentru faptele comise, in general platesc colegi de-ai lor mult prea putin vinovati. Adevaratii vinovati stau linistiti, acoperiti de functii si glorie. Un sistem nu doar astenizat, ci anchilozat.