Cota unica, TVA, nivelul contributiilor si impozitul pe venit nu sunt avute in vedere pentru a fi modificate in 2009 si nici in 2010, ci se doreste largirea bazei de impozitare si diminuarea taxelor, a declarat, joi, ministrul de Finante. "Vor mai exista modificari, dar nu avem in vedere modificarea principalelor taxe si impozite. Discutam doar de impozitul forfetar si, in ce priveste rectificarea bugetara, vom face ajustari de cheltuieli doar cu autoturismele mobilierul si deplasarile si in nici un caz nu vom reduce cheltuielile pentru investitii", a declarat ministrul Finantelor Publice, Gheorghe Pogea. Acesta a mai spus ca doreste sa diminueze povara administrativa si in acest sens are in vedere eliminarea a 71 de taxe din domeniul parafiscal.